Aveți grijă la parcările întreținute de primării

tigani parcare

Tot despre mașini: Există câteva spații de parcare prin București care sunt întreținute de primăriile de sector. În general prețul e 1.5 RON pe oră și au limită de staționare 4 ore, cred.

Astăzi am pățit-o la piața Obor, mai aveam câteva chestiuni de cumpărat și îmi era lene să cobor în aia subterană, așa că am zis să o las în parcarea laterală de hală. Un țigan cetățean de etnie rromă, gras, cu o borsetă și șapcă în cap, trecut de 40 de ani îmi face semn să intru pe un loc liber. Mă conformez, crezând că e de la parcare și intru în locul respectiv.

Apoi vine la geam și zice 5 lei ora. Mi s-a părut puțin ciudat, adică mi-am amintit că am mai fost în parcarea aia și era mai puțin. OK, scot 5 lei și îi dau că mă grăbeam. Dar nu apuc să ies din parcare că văd o mare tablă pe care scria 1.5 RON pe oră.

Mă întorc după el și zic să-mi dea restul, pe care mi-l întinde cu jumătate de mână și apoi se face nevăzut. Între timp eu intru la cumpărături, îmi ia cam o oră zic să le fac pe toate și mă întorc la mașină. Mi s-a părut iar puțin dubios pentru că nu mi-a pus hârtie în geam că am achitat taxa.

Găsesc oglinda de la șofer desfăcută, mai exact stătea în firele alea două de la încălzire. Îl văd pe individ vorbind cu alți țigani leproși și îi arunc o privire urâtă, se întoarce cu spatele și o ia la pas. Mă duc după el și îl întreb ce-a avut cu oglinda mea, vine la mașină, se uită și se face că plouă, că n-a fost el, că nu știe ce s-a întâmplat.

Bun, pe tăblițele alea unde am găsit prețul scria și un număr de telefon pentru reclamații. Am sunat, nu a răspuns nimeni desigur. Am văzut doi polițiști, m-am dus și le-am zis ce am pățit, m-au trimis să fac plângere la secția 8 sau să ”mă descurc cum pot”. N-am fost la secție și nici nu m-am descurcat în vreun fel, pentru că individul dispăruse. Trebuia să îl dau puțin cu capul de toate mașinile de acolo când l-am prins prima oară, să-i treacă de rupt oglinzi.

Prima concluzie e că țiganul nu lucra acolo, ci pur și simplu venise să adune ceva bani de la oamenii neatenți. Iar a doua concluzie e că poliția e un rahat. Face tot posibilul să nu intervină și te descurajează să urmezi vreun procedeu legal. Mă duceam la secție să fac plângere împotriva cui? Dacă țiganul ăla nu lucra acolo, putea să fie oricine. Probabil că angajatul de acolo se scobea în cur pe undeva.

Și aceiași chestie se întâmplă și cu parcangii din centru, cărora dacă nu le dai se comportă similar. Personal nu mi s-a întâmplat niciodată dar dacă se va întâmpla chestia asta vreodată, nu știu ce iese.

Și încep să îi înțeleg perfect pe ăia care umblă la ei cu bâte, cuțite, topoare, pistoale, rozete box, etc. În haosul din București sunt momente în care îți vine să bați pe cineva, Că altfel o iei cu capuțu.

You might also like

No Comments

Leave a Reply