Transfăgărășanul cu bicicleta

Mă gândesc că weekendul viitor aș putea să fac o coborâre cu bicicleta, cât mai e călduț. N-am mai fost niciodată pe Transfăgărășan în condițiile astea că mi-am cumpărat bicla de trei săptămâni și n-am mai avut de prin liceu.

Chestia e că trebuie să-mi cumpăr o șină de transport sau ceva și nu știu care sunt mai ok. Acelea pe capotă, cum este acesta. Sau acesta care se prinde în spate. A doua este mult mai scumpă dar prezintă avantaj pentru că poți transporta mai multe biciclete odată. Și mă gândesc că mai plec cu prietenii, ne combinăm la motorină și luam o singură mașină.

Cât despre traseu, ar putea fi în următoarele versiuni: urcat cu mașina până la Bâlea Lac și apoi senzație până jos. Am înțeles că sunt vreo 35 de km de coborâre fără să dai deloc din pedale

Dacă nu, o altă variantă ar fi fără mașină, cu trenul. Dar mă sperie puțin ideea de a urca pe Transfăgărășan cu bicicleta. Adică e un traseu de 5 ore, iar la sfârșit devine heavyweight. Nu știu dacă sunt pregătit pentru așa ceva.

Overall este spectaculos.

 

You might also like

Comments (2)

  • Yamasha 4 years ago Reply

    Eu zic ca iti trebuie macar o saptamana de antrenament pentru a urca atat…. nu de alta, dar faci o ditamai febra musculara dupa…

    Teodor Marin 4 years ago Reply

    Ies zilnic cu bicicleta, problema e că la urcare situația se complică nițel.

Leave a Reply