Greșeli frecvente în webdesign(SEO related stuff)

Aleg să vorbesc puțin despre SEO pentru că din opinia mea este cel mai valoros element din construcția unui site. De ce? E simplu, SEO aduce vizitele(clienții), iar vizitele înseamnă o afacere de succes, iar asta înseamnă joy.

SEO de calitate nu înseamna numărul de vizite luat brut. Înseamnă procentul de vizite din numărul total de căutări lunare pentru anumite keyword-uri care ne interesează.

SEO nu prea este un domeniu versatil, este o știință exactă. Există criterii clare, care dacă sunt respectate, rezultatele vor apărea cu siguranță. SEO înseamnă practic o ramură ce nu trebuie ignorată atunci când faci marketing online. Astăzi n-am să povestesc despre cum să faci SEO ci despre câteva greșeli și lucruri ignorate de către proprietarii de site-uri.

  1. Designul artistic, neobișnuit, de obicei nu este profitabil. SEO este partea din web care se ocupă cu conținutul care ajunge la utilizator. Practic îți pune în valoare conținutul de pe website prin diferite tehnici. Atunci când un designer construieste un website în scopuri comerciale, acesta ar trebui să arate și să funcționeze în ca atare, să aibă aceleași funcții ca orice alt website din lume(este nevoie de o modalitate de contact pe toate paginile, iar conținutul relevant nu trebuie să lipsească de nicăieri).
  2. Fiecare pagină trebuie să aibă un scop. Chiar dacă obiectivul este cel de a duce utilizatorul pe o altă pagină. Lucrurile trebuie să fie simple și clare. SEO se referă mai mult la experiența ca utilizator. Repet, acum nu scriu un Ghid SEO, doar explic lucrurile într-un mod ușor astfel încât să fie înțelese. SEO se referă mai mult la experiența ca utilizator.
  3. Viteza este vitală. O problemă întâlnită frecvent, designul nefiind optimizat pentru viteză. Designerii aruncă cu javascript nejustificat. Paginile nu sunt așezate corespunzător(dimensiuni greșite, format incorect, nu sunt progresive, etc.). Într-adevăr javascriptul produce efecte simpatice, pe care utilizatorii au învățat să le ignore după cel mult 30 de secunde. Sunt tari doar prima dată atunci când fac impact vizual, apoi devin enervante și nu ajută deloc la fidelizarea clienților.
  4. Designul nu este întotdeauna atât de important. Conținutul este, fără îndoială. Mulți au tendința de a cheltui sume foarte mari pe design(20-25 de dolari pe oră), iar conținutul este plătit foarte prost(2-3 euro/articol) Multe companii de design sugerează ownerilor să aloce buget foarte mic pentru copywriteri, iar aceștia ajung să angajeze oameni cu calități îndoielnice.
  5. Paginile nu trebuie fie să limitate, toate paginile vor fi spațioase și pline de conținut. Asta se aplică chiar și atunci când vorbim de o scobitoare. SEO înseamnă a povesti în algoritmi.
  6. Am întâlnit mulți care lucrează în domeniu dar n-au habar de SEO. E musai să știi despre SEO, măcar un minim. Bine că nici eu de altfel nu știu prea multe despre design și programare web. Dar nu-mi prind urechile în CSS, sau ceva html, sau să creez imagini în Paint sau alt program de editare. Știu suficient ca cât să pot aprecia calitățile unui webdesigner.

Pentru cine are timp și interes găsește destulă documentație pe internet. Ideea e să ai răbdare și să înțelegi mecanismul. Și mai ales să nu te dai mare ninjălău după 3 tutoriale citite.

 

Later edit.

Later edit 2:

copy-writing

copywriting

 

You might also like

No Comments

Leave a Reply