Idee de business în București

În general ideile de afaceri îmi vin în urma necesității anumitor produse sau servicii și incapacitatea și/sau dificultatea de a le satisface.

Weekendul care tocmai a trecut am stat la băută cu ceva amici. Mă rog, nu era planificat să stăm să bem, am avut un 700 de Jack, e infim pentru 4 hăndrălăi, așa că pe la vreo 2 a.m. am cam rămas fără.

Cum toți băusem, nu a putut niciunul să conducă până la un magazin și să cumpere ceva. Am hotărât să mergem pe jos la non-stopul lu’ tanti și să luam o sticlă de whisky. Am ajuns acolo, canci whisky. Nu avea tanti decât un pișat la 40 de lei care te îmbolnăvește de ficat.

Am observat că în general la magazinele mici, de cartier, nu țin prea multe sortimente de băuturi. Mai ales care sunt mai „scumpe” – pentru că nu se vând.

Nu am cumpărat. În cazul de față aveam două soluții: Să mergem fiecare la casa lui sau să ne urcăm într-un taxi și să căutăm whisky prin București.

Băuți fiind, cele două idei s-au dovedit a fi trei de fapt. Un amic de-al meu și-a amintit de o firmă de livrări specializată pe alcool și tutun care funcționează de la lăsarea serii până în zorii zilei. S-a dovedit a fi ineficient însă, pentru că am sunat de vreo două, trei ori dar nu a răspuns nimeni la telefon.

De aici trag două concluzii: ori sunt neserioși, ori au prea multe comenzi și nu pot onora. Mai ales în momentele de vârf cum ar fi Sâmbătă noaptea. Din punctul meu de vedere, ambele se situații se prezintă a fi avantajoase pentru startup-ul unui competitior. Este cea mai fair metodă prin care poți să le sufli clienții, jucând fix pe greșelile lor.

Cât despre noi, am preferat sa mergem cu taxiul și am rămas prin centru, a ieșit haos.

Esențial e că m-am lovit de chestia asta de nenumărate ori. Și mai cunosc foarte mulți oameni la fel. Segmentul majoritar din piață stă undeva între 18 și 32 de ani.

PS: Dacă extinzi businessul și pe Ilfov poate fi jackpot. Sunt multe localități care nu au nici măcar un magazin non-stop.

You might also like

No Comments

Leave a Reply