Bye Windows :)

După aproape trei ani de utilizare fără antiviruși și altele, Envy-ul pe care îl țin ca al doilea laptop a avut nevoie de un refresh. Pentru prima oara în viața lui i-am făcut recovery folosind partiția cu care a venit preinstalat.

Na, în ultima perioada nu prea l-am mai folosit eu, a fost pe mâna unor utilizatori mai ne-experimentați :D. În fine, fără îndoiala a decurs foarte bine reinstalarea, pe o configurație de 12GB ram cu i7 si SSD nu prea ai ce să-i reproșezi, doar că înainte cu câteva luni i-am făcut upgrade de la Windows 8 la 10, că tot era gratis. Și acum la recovery a revenit la 8, cum a venit inițial din fabrică.

Aici a început distracția… când nu am mai putut să-l activez că a dispărut key-ul de peste tot. Am căutat ceva documentație, nu am găsit nimic și într-un final am decis să-mi încerc norocul cu Microsoft pe live chat.

Inițial mi-au cerut sa ma uit de stickerul de pe spatele laptopului. Doar că aparent ce nu știu ei e că de ceva vreme încoa’ nu prea mai lipește niciun producător sticker cu serial pe spatele laptopului, ci e salvat în BIOS. Deși e o tâmpenie, o să înțelegeți în continuare de ce. I-am confirmat agentului de pe live chat un lucru pe care sunt convins că îl știa deja și mi-a spus că nu mă poate ajuta dacă nu am sticker, că să merg la HP să le zic lor.

Na bine. Ca să ne înțelegem de la început, la HP dacă ai ieșit din garanție nu mai ai cum să îi contactezi în niciun fel, poți să încerci cât vrei. În afara de FAQ și ceva troubleshooter banal nu oferă nimic. Poți să deschizi un ticket contra cost sau să-ți extinzi garanția cu un an, în anumite condiții desigur. Iar prețurile unui ticket pe Total Care încep de la 35 de lire sterline(în cazul meu).

Și m-am încăpățânat să nu plătesc pentru un produs pe care aparent l-am cumpărat pe viață. Am găsit un nr de telefon de la Total Care pe un forum și am sunat, nici n-am crezut că merge să fiu sincer, dar a mers. Mai mult, spre surprinderea mea pe tehnicianul de la celălalt capăt nici nu-l interesa dacă am sau nu garanție, mi-a răspuns că în cazul meu doar Microsoft poate să recupereze cheia. Plimbarea clientului, o manevră tipic corporatistă.

A doua zi intru din nou pe live chat cu Microsoft unde primesc răspunsul final. Nu se mai poate recupera cheia windowsului. Nu mai există în BIOS pentru că nu s-a facut bine procesul de recovery si doar HP are acces să vadă ce cheie e aferentă fiecărui S/N fiindca ei cumpara licente bulk si supportul nu are acces la ele. Și dacă nu mai există în BIOS nu mai există nicăieri.

Ma asteptam la un răspuns mai pertinent, că după 3 ani de folosit un laptop cu un S/N unic, care comunică non stop cu serverele Microsoft să poată să fie scoasă cheia fără prea mult efort. Mai mult decât atat loginul la startup se face în baza unui cont Microsoft, nu mai e ca pe vremuri când îți făceai cont local. E ca și cum ai o carte de identitate și ai pierdut-o. Te duci la evidența populației și îți spun că dacă ai pierdut CI-ul nu mai ai nicio identitate. Ei nu au niciun registru în afară de CI-ul care e la tine.

Și maxim lăbăreală sincer să spui că nu poti să scoți cheia și să arunci mortu’ în curtea vecinului. Adică nu rezultă decât doua chestiuni: 1. Ai o politică de tot rechin, orientată doar pe generat cât mai multe vânzări, chiar și din suport tehnic. Sau 2. Ai un sistem informatic adus din neolitic, ceea ce refuz să cred.

Cu datele problemei mie personal nu mi-au rămas multe de făcut. Aș fi putut să fiu un consumator tipic și să cumpăr o nouă licență „pe viață” și să continui să folosesc Windows. Dar ce bine că există Ubuntu. Ce-i drept m-a întâmpinat cu două probleme imediat după instalare, pe care le-am rezolvat cu ceva scripturi și l-am iertat. Na, difuzoarele sunt ceva mai speciale fiind semnate Beats + cititorul de amprente.

Acum am Mac Air-ul de pe care scriu și HP-ul cu Ubuntu. Ar fi existat și varianta Hackintosh dar nu-mi place ideea și nici cum sună Hack… am depășit momentul ăla. 🙂

You might also like

Comments (2)

  • Selo 12 months ago Reply

    In mod normal la windows 10 numai iti trebuie key se activeaza automat dupa ce te loghezi pe contul microsoft. Daca nu aveai cont trebuia sa faci back-up la nu stiu ce registri ca sa mearga dupa.

    Teodor Marin 12 months ago Reply

    Ah, i’m so lame. 🙂

Leave a Reply