Pokemon GO: The game changer

Deși mie personal nu-mi place, trebuie să recunosc că Pokemon Go tinde să fie un concept nou care a picat fix la momentul potrivit, când oamenii simțeau deja nevoia unei schimbări în materie de jocuri. 

Atenție! Următoarea scriere conține romgleză la greu.

Tematica jocului este una făcută să înghită un target enorm de populație. Felul în care este promovat, dar cât și conceptul în sine sunt geniale. Iar din punct de vedere al unui business Pokemon Go este un joc făcut să vândă.

Mie personal nu-mi place tematica jocului, pokemoni. Ce căcat sunt pokemonii? Aaa, stai că fost un serial de desene animate pe care l-am văzut la un moment dat în copilărie, acum mai bine de 15 ani. Mi-a părut interesant poate atunci, mă uitam că nici nu prea aveam multe alternative(am crescut fără internet acasă până pe la 14 ani). Iar dacă mă pui acum să mă uit o să mi se pară o mizerie sinistră, și nici nu mă face să mă întorc cu mintea în copilărie. De-asta spun că maximul de vârstă până la care poate să-ți placă povestea cu pokemonii ar trebui să fie 19 ani, asta cu indulgență. Dar nu e. De aceea zic că notorietatea nu se datorează deloc poveștii, ci celor două aspecte pe care le-am spus, gameplay și marketing. Plus alte lucruri, în fine nu dezvolt, dar:

Pentru cine nu știe, înainte de Pokemon GO a fost Ingress. Un fail sub un concept de gameplay similar ca și pokemonii, făcut tot de Niantic inc. Ingress n-a mers pentru că targeta un alt segment de populație cu povestea, era mult prea nișat să zicem. Poate și greuț de înțeles.

Ce este extraordinar la jocul ăsta este faptul că te scoate din casă. Trebuie să ieși afară musai ca să-l joci, un feature pe care 99% din jocuri nu îl au. A doua este că poate implica socializare, IRL. Este pentru prima oară în istorie când un joc virtual scoate un număr atât de mare de oamenii la joacă, afară.

Genială este agenția de marketing. Care a folosit mai mult elemente de growth hacking, cum le mai spune în noul marketing digital. Au copt câteva evenimente ieșite din comun/bizare pe care le-au preluat majoritatea site-urile de știri și de acolo social media a făcut ce face mai bine, a dat share la greu. Probabil că la ora asta multe evenimente sunt reale, dar la început n-au fost. Parol!

Un ajutor substanțial a venit și de la hateri. Și retarzii care au postat tot felul de mizerii. Cum domnle să meargă copii noștri cu capurile în telefoane pe stradă. Să îi calce mașina pentru un joc? Să citească micul prinț, să lase prostiile.

La mine în Facebook cel puțin, mai toți influencerii avut ceva de spus despre joc, bun sau rău nu contează, e awareness. Aparent nu găsesc nicăieri date despre numărul de mențiuni pe web și nici n-am chef să fac research că nu-mi folosește la nimic.

În schimb am găsit PokeGone, un plugin care blochează toate mențiunile despre joc, doar că ca hater nu vrei să-l blochezi ci să-l înjuri. Oricum cred că dacă s-ar găsi o cură funcțională 100% împotriva cancerului n-ar avea atâtea mențiuni.

Într-o altă ordine de idei, jocul ăsta avea până ieri 75.000.000 de descărcări în toată lumea. Au avut zile când le-au picat serverele într-una, e și de înțeles. Nu cred că se așteptau să doboare recordul la „numărul de descărcări în cel mai scurt timp” din App Store, deși cu siguranță aveau feedback pozitiv din testing

Partea proastă este că nefiind foarte challenging deja a început să piardă plajă, utilizatorii s-au plictisit repede, așa cum mi s-a întâmplat și mie. L-am instalat de curiozitate, după ce am citit tutoriale în ziare online despre cum să instalezi jocul chiar dacă nu este lansat în țară unde ai contul icloud. L-am instalat imediat cum s-a lansat, nu mi-am făcut alt cont icloud, că totuși e doar un joc iar eu am lucruri mai bune de făcut. L-am șters ulterior după aproximativ 60 de minute legate de joc.

Cu toate că un număr impresionant de oameni mari îl mai joacă, încă.

Partea bună este că Pokemon GO a creat așa un buzz încât cu siguranță dezvoltatorii mari de jocuri se vor inspira în viitor de la isprava celor de la Niantic Inc.

pokemon go

foto

You might also like

No Comments

Leave a Reply