Campanie electorală: UNPR sunt mizerabili

parcul plumbuita

Odată la 5 ani pare că se întâmplă minuni în România, Iisus coboară, se construiesc/repară chestii și crește dintr-o dată spiritul civic. Da, ai ghicit, doar în campanie electorală. Mai nou, nici în campanie nu se mai fac minuni, ci doar prefecătorii.

Și e ok așa pentru că le-am permis și le permitem de fiecare dată să ne subestimeze inteligența, și că tot veni vorba de inteligență, alegem să „protestăm” prin absență la vot.

Astăzi am simțit efectiv cum o mână de oameni și-o bat de mine la propriu. Este vorba despre aplaudacii plătiți să iasă la campanie pentru UNPR Sector 2. Au tot felul de acțiuni prin sector, și astăzi au avut o acțiune în Parcul Plumbuita, trebuiau chipurile să facă curățenie, dar sincer n-am văzut decât 15 oameni care făceau poze.

Pare incredibil dar oamenii ăștia nu-s buni nici măcar de făcut curățenie. Adică și-au adus doar niște saci de gunoi de 30 de litri(de care pui la gunoi acasă) și în rest fără mături, fără mănuși, forașe, nimic! Nu știu, mă gândesc că orice discuție ar decurge la modul:

– Mergem să facem curat în parc!

– Mergem!

– Ne trebuie saci de gunoi.

– Da, să mergem.

– Dar stai, cu ce le adunăm? Poate cu o mătură.

Nu știu… mi se pare incredibil. Zău că n-ai cum. În general, deși arată deplorabil, sunt ceva țigani care au grijă de parc. Azi nu i-am văzut, presupun că i-au gonit UNPRiștii ca să  fie văzuți ei cum fac curățenie.

Oamenii ăștia merg pe minciuni și furtișaguri cu orice ocazie. Nu sunt capabili să îndeplinească nici măcar sarcini atât de ușoare și trișează, fac poștă doi saci de gunoi pentru poze când parcul arată așa:

Mi-e scârbă. Dar am o veste proastă pentru UNPR and co: Dacă alegerile vor fi corecte, plagiatorul mincinos nu va ajunge nici măcar în turul doi.

Rușine băi jigodiilor!

Sursa foto UNPR sector 2

You might also like

1 Comment

  • Lucian 4 years ago Reply

    Poate anul asta or sa fie mai putini care “protesteaza” prin absenta la vot, cu cat protesteaza mai multi cu atat sansele lui Ponta cresc.. Alegatorii lui Ponta se duc de la primele ore la vot, fie ca asa le spune spiritul civic, fie ca sectia de votare e in drum spre biserica

Leave a Reply